This Power Elite directly employs several millions of the country´s working force in its factories, offices and stores, controls many millions more b… - Aldous Huxley

Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.(Philip Quarles)

Lord Edward was not listening to his assistant. He had taken his pipe out of his mouth, he had lifted his head and at the same time slightly cocked it on one side. He was frowning, as though making an effort to seize and remember something. He raised his hand in a gesture that commanded silence; Illidge interrupted himself in the middle of his sentence and also listened. A pattern of melody faintly traced itself upon the silence...
Pongileoni's bowing and the scraping of the anonymous fiddlers had shaken the air in the great hall, had set the glass of the windows looking onto it vibrating: and thus in turn had shaken the air in Lord Edward's apartment on the further side. The shaking air rattled Lord Edward's membrane tympani; the interlocked malleus, incus, and stirrup bones were set in motion so as to agitate the membrane of the oval window and raise an infinitesimal storm in the fluid of the labyrinth. The hairy endings of the auditory nerve shuddered like weeds in a rough sea; a vast number of obscure miracles were performed in the brain, and Lord Edwards ecstatically whispered "Bach!" He smiled with pleasure, his eyes lit up. The young girl was singing to herself in solitude under the floating clouds. And then the cloud-solitary philosopher began poetically to meditate. "We must really go downstairs and listen," said Lord Edward. He got up, "Come," he said. "Work can wait. One doesn't hear this sort of thing every night."

But I don't want comfort. I want God, I want poetry, I want real danger, I want freedom, I want goodness, I want sin.'

'In fact,' said Mustapha Mond, 'you're claiming the right to be unhappy.'

'All right then,' said the Savage defiantly, 'I'm claiming the right to be unhappy.'

'Not to mention the right to grow old and ugly and impotent; the right to have syphilis and cancer; the right to have too little to eat; the right to be lousy; the right to live in constant apprehension of what may happen tomorrow; the right to catch typhoid; the right to be tortured by unspeakable pains of every kind.' There was a long silence.

'I claim them all,' said the Savage at last.

Mustapha Mond shrugged his shoulders. 'You're welcome.