To believe is to know that one believes, and to know that one believes is no longer to believe. - Jean-Paul Sartre

Lecturile Autodidactului mă pun în încurcătură întotdeauna. Brusc, îmi revin în minte numele ultimilor autori pe care i-a consultat: Lambert, Langlois, Larbaletrier, Lastex, Lavergne. Dintr-o străfulgerare am înţeles metoda Autodidactului: se instruieşte în ordine alfabetică. Il contemplu cu un fel de admiraţie. Cîtă voinţă îi trebuie ca să realizeze încetul cu încetul, cu încăpăţînare, un proiect atît de vast? Într-o zi, acum şapte ani (mi-a mărturisit că studiază de şapte ani) a intrat cu mare pompă în această sală. A parcurs cu privirea nenumăratele cărţi care acoperă pereţii şi probabil a spus, asemenea lui Rastignac: «Intre noi doi acum, Cunoaştere omenească!» S-a dus apoi să ia prima carte din primul raft de la extrema dreaptă; a deschis-o la prima pagină cu un sentiment de respect şi de teamă, însoţit cu o hotărîre de neclintit. Astăzi se află la L. A trecut deodată de la studiul coleopterelor la cel al teoriei cuantelor. A citit tot; a înmagazinat în capul lui jumătate din ce se ştie despre partenogeneză, jumătate din argumentele împotriva vivisecţiei. În urma lui, înaintea lui, e un univers. Şi se apropie ziua cînd va spune, închizînd ultimul volum din ultimul raft de la extrema stîngă: «Şi acum?»

Every belief is a belief that falls short; one never wholly believes what one believes.

Our aim is precisely to establish the human kingdom as a pattern of values in distinction from the material world. But the subjectivity which we thus postulate as the standard of truth is no narrowly individual subjectivism, for as we have demonstrated, it is not only one's own self that one discovers in the cogito, but those of others too. Contrary to the philosophy of Descartes, contrary to that of Kant, when we say "I think" we are attaining to ourselves in the presence of the other, and we are just as certain of the other as we are of ourselves. Thus the man who discovers himself directly in the cogito also discovers all the others, and discovers them as the condition of his own existence. He realizes that he can't be anything unless others recognize him as such. I cannot obtain any truth whatsoever about myself, except through the mediation of another. The other is indispensable to my existence, and equally so to any knowledge I can have of myself.