Time moved for you not in quotidian beats, but in the slow rhythm the ages keep – - Aldous Huxley

It was about half-past one — 'only half-past one,' Lucy complained — when she and Walter and Spandrell left the restaurant. 'Still young,' was Spandrell's comment on the night. 'Young and rather insipid. Nights are like human beings — never interesting till they're grown up. Round about midnight they reach puberty. At a little after one they come of age. Their prime is from two to half-past. An hour later they're growing rather desperate, like those man-eating women and waning middle-aged men who hop around twice as violently as they ever did in the hope of persuading themselves that they're not old. After four they're in full decay. And their death is horrible. Really horrible at sunrise, when the bottles are empty and people look like corpses and desire's exhausted itself into disgust. I have rather a weakness for the deathbed scenes, I must confess,' Spandrell added. 'I'm

Când eşti copil, mintea-ţi este un fel de soluţie saturată de sentiment, o emulsie a tuturor fiorilor — dar în stare latentă, într-o stare de nedeterminare. Îţi pare, spuse el încet, pe când stăm şi ne uitam în jos la faţa aceea micuţă pe care somnul o transfigurase în imaginea unei seninătăţi nepământene, îţi pare groaznic de rău pentru ei. N-au idee ce-i aşteaptă. Şaptezeci de ani de ambuscade şi trădări, de capcane camuflate şi decepţii. Şi de haz - asta-i momeala pusă în capcană. Distracţii — tot felul de distracţii. Distracţii sexuale, distracţii gastronomice, distracţiile puterii, ale confortului, posesiunii sau cruzimii. Ce fel de capcane îl mai aşteaptă pe micuţul drăgălaş culcat acolo sus în pătuţ? Nu te lasă inima să te gândeşti. Singura alinare e că nu ştii nimic înainte de întâmplare, iar apoi uiţi, sau îţi devine totul indiferent. Fiecare scenă a balconului se preschimbă într-o afacere de pigmei dintr-un alt univers! Şi desigur, la capăt te aşteaptă întotdeauna moartea.

Because it is idiotic. Writing when there's nothing to say...