Every man's memory is his private literature. - Aldous Huxley

Practicăm alchimia pe dos: atingem aurul şi-l prefacem în plumb; atingem liricul pur al experienţei şi-l prefacem în echivalente verbale de măruntaie şi lături. Cât de intolerabil de rudimentară ne este limba! Dacă nu menţionezi corelativele filosofice ale emoţiei, prezinţi denaturat faptele. Dar dacă le menţionezi, rişti să apari cinic şi vulgar. Că e pasiunea sau atracţia moliei pentru stea, că e tandreţe, adoraţie sau năzuinţă romantică — iubirea este însoţită de fenomene la nivelul terminaţiilor nervoase, al pielii, al membranelor mucoase sau ţesuturilor glandulare şi erectile. Cei ce nu spun asta sunt mincinoşi. Cei ce o spun sunt catalogaţi obsceni. Bineînţeles, vina o poartă filosofia noastră de viaţă; şi filosofia noastră de viaţă este în mod inevitabil un produs adiacent al limbii care separă în idee ceea ce în fapt ese întotdeauna inseparabil. Separă şi evaluează în acelaşi timp. Una dintre abstracţii este «bine»; cealaltă «rău». Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Dar limba are o astfel de natură, încât nu poţi să nu judeci. Ceea ce ne trebuie cu adevărat este un alt set de cuvinte, cuvinte care să poată exprima unitatea naturală a lucrurilor. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să te bălăceşti în metafore. O soluţie suprasaturată de sentimente ce poate fi cristalizată fie din interior, fie din exterior. Cuvinte şi evenimente ce cad în supa psiho-fizică şi o îngroaşă cu cheagurile producătoare de acţiune ale emoţiei şi sentimentului.

It's a bit embarrassing to have been concerned with the human problem all one's life and to find at the end that one has no more to offer by way of advice than "try to be a little kinder.

Disappointed in his hope that I would give him the fictional equivalent of "One Hundred Ways of Cooking Eggs" or the "Carnet de la Ménagère," he began to cross-examine me about my methods of "collecting material." Did I keep a notebook or a daily journal? Did I jot down thoughts and phrases in a cardindex? Did I systematically frequent the drawing-rooms of the rich and fashionable? Or did I, on the contrary, inhabit the Sussex downs? or spend my evenings looking for "copy" in East End gin-palaces? Did I think it was wise to frequent the company of intellectuals? Was it a good thing for a writer of novels to try to be well educated, or should he confine his reading exclusively to other novels? And so on. I did my best to reply to these questions — as non-committally, of course, as I could.

And as the young man still looked rather disappointed, I volunteered a final piece of advice, gratuitously. "My young friend," I said, "if you want to be a psychological novelist and write about human beings, the best thing you can do is to keep a pair of cats." And with that I left him. I hope, for his own sake, that he took my advice.