A story is like something you wind out of yourself. Like a spider, it is a web you weave, and you love your story like a child. - Katherine Anne Porter

"Viaţă, moarte, gândi, învăluită de nor de spaimă, fiindcă nu era capabilă să facă faţă micilor situaţii imediate care ar fi putut cere o hotărâre precisă, acţiune, o stabilizare oricât de temporară. Însăşi plutirea aceea în vag o îngrozea, pentru că viaţa şi moartea, înţelese aşa cum se cuvenea, erau cuvinte ameninţătoare, înfiorătoare şi ea n-avea să le înţeleagă niciodată. Viaţa, aşa cum fusese dăscălită în tinereţea ei, era menită să fie plăcută, generoasă, simplă. Viitorul înfăţişa un spaţiu clar de albastru pur, argintiu, aidoma cerului boltit deasupra Parisului, pe vreme frumoasă, cu nouri jucăuşi, fulgoşi, fugărindu-se şi făcând tumbe în straturile de jos ale văzduhului. Totul curat şi proaspăt, ca şi hârtia albastră satinată în care toate lucrurile albe din copilăria ei fuseseră împăturite, pentru a fi păstrate albe, pentru a le-nnălbi şi mai mult ca să le dea o imaculare de un albastru glacial. Urma să fie veşnic veselă şi liberă, mai târziu, când va scăpa de guvernante şi va termina cu şcoala, şi totdeauna urma să aibă parte de iubire - totdeauna iubire.
- Ei, ei, îşi spuse trăgându-şi capul înăuntru, de fapt viaţa a fost absolut dezagreabilă, dacă nu chiar sordidă în unele porţiuni. Dacă mi-ar spune cineva că sunt o doamnă vagabondă, sper că n-am să mă simt jignită. Deseori mi s-au întamplat lucruri scârboase şi fiecare în parte s-a produs din vina mea. Eu le-am ieşit în cale, neştiind măcar că se aflau acolo, la început. Iar mai târziu când am ştiut, totdeauna mă gândeam: dar asta nu e ceva real, bineînţeles. Asta nu e Viaţă, fireşte. Este doar un accident, cum ar fi când te calcă un camion, ori eşti prins într-o casă incendiată, ori atacată şi jefuită, sau poate chiar asasinată - nu este soarta comună a unor persoane de categoria mea. Am fost oare cândva măritată cu un bărbat atât de gelos încât mă bătea până ce-mi sângera nasul? Nu cred una ca asta. N-am cunoscut niciodată un astfel de bărbat, nici nu s-a născut încă. E un lucru despre care am citit î

walking in silence beside her elders who were no longer Cousin Eva and Father, since they had forgotten her presence, but had become Eva and Harry, who knew each other well, who were comfortable with each other, being contemporaries on equal terms, who occupied by right their place in this world, at the time of life to which they had arrived by paths familiar to them both. They need not play their roles of daughter, of son, to aged persons who did not understand them; nor of father and elderly female cousin to young persons whom they did not understand. They were precisely themselves; their eyes cleared, their voices relaxed into perfect naturalness, they need not weigh their words or calculate the effect of their manner.

I don’t think they are any more complicated than we are,” said David. “They tie a different set of knots, that’s all.” “That isn’t all, by any means,” said Jenny. “That is too simple.” David, hearing the thin edge in her voice, said no more, but reflected that no matter how he tried to explain his point of view to Jenny, about anything at all, he seemed always to go off at a tangent, or in a circle, or to get bogged down in a spot he had never meant to be in, as if Jenny’s mind refracted his thought instead of absorbing his meaning, or even his feelings about certain things — Indians, for example.