Katherine Anne Porter Quotes

A cultivated style would be like a mask. Everybody knows it's a mask, and sooner or later you must show yourself — or at least, you show yourself as someone who could not afford to show himself, and so created something to hide behind... You do not create a style. You work, and develop yourself; your style is an emanation from your own being.

Mrs. Treadwell moved away again, from the threat of human nearness, of feeling. If she stayed to listen, she knew she would weaken little by little, she would warm up in spite of herself, perhaps in the end identify herself with the other, take on his griefs and wrongs, and if it came to that, feel finally guilty as if she herself had caused them; yes, and he would believe it too, and blame her freely. It had happened too often, could she not learn at last? All of it was no good, neither for confidant nor listener. There was no cure, no comfort, tears change nothing and words can never get at the truth. No, don't tell me any more about yourself, I am not listening, you cannot force my attention. I don't want to know you, and I will not know you. Don't try to come nearer.

An unbalanced savagely individualist people,” said Father Garza, “with their weird untraceable language and their pagan Catholicism … what would one expect? His name was Etchegaray,” he pronounced, rolling the word with sensuous pleasure.

The human heart is not yet so corroded that it can read off the extinction of these two men without a shock to the very roots of its belief in justice and humanity.

She wished to sit down quietly and wait for her death, but not until she had cut the throats of her man and that girl who were laughing and kissing under the cornstalks.

I shall try to tell the truth, but the result will be fiction.

The outright propagandist sets up in me such a fury of opposition I am not apt to care much whether he has got his facts straight or not. He is like someone standing on your toes between you and an open window, describing the view to you. All I ask of him to do is to open the window, stand out of the way, and let me look at the view for myself.

[From Old Mortality]

The woman in the picture. . . was only a ghost in a frame, and a sad, pretty story from old times.

[T]he moral seemed to be that one should always have Latin, or at least a good classical poetry quotation, to depend upon in great or desperate moments.

"Viaţă, moarte, gândi, învăluită de nor de spaimă, fiindcă nu era capabilă să facă faţă micilor situaţii imediate care ar fi putut cere o hotărâre precisă, acţiune, o stabilizare oricât de temporară. Însăşi plutirea aceea în vag o îngrozea, pentru că viaţa şi moartea, înţelese aşa cum se cuvenea, erau cuvinte ameninţătoare, înfiorătoare şi ea n-avea să le înţeleagă niciodată. Viaţa, aşa cum fusese dăscălită în tinereţea ei, era menită să fie plăcută, generoasă, simplă. Viitorul înfăţişa un spaţiu clar de albastru pur, argintiu, aidoma cerului boltit deasupra Parisului, pe vreme frumoasă, cu nouri jucăuşi, fulgoşi, fugărindu-se şi făcând tumbe în straturile de jos ale văzduhului. Totul curat şi proaspăt, ca şi hârtia albastră satinată în care toate lucrurile albe din copilăria ei fuseseră împăturite, pentru a fi păstrate albe, pentru a le-nnălbi şi mai mult ca să le dea o imaculare de un albastru glacial. Urma să fie veşnic veselă şi liberă, mai târziu, când va scăpa de guvernante şi va termina cu şcoala, şi totdeauna urma să aibă parte de iubire - totdeauna iubire.
- Ei, ei, îşi spuse trăgându-şi capul înăuntru, de fapt viaţa a fost absolut dezagreabilă, dacă nu chiar sordidă în unele porţiuni. Dacă mi-ar spune cineva că sunt o doamnă vagabondă, sper că n-am să mă simt jignită. Deseori mi s-au întamplat lucruri scârboase şi fiecare în parte s-a produs din vina mea. Eu le-am ieşit în cale, neştiind măcar că se aflau acolo, la început. Iar mai târziu când am ştiut, totdeauna mă gândeam: dar asta nu e ceva real, bineînţeles. Asta nu e Viaţă, fireşte. Este doar un accident, cum ar fi când te calcă un camion, ori eşti prins într-o casă incendiată, ori atacată şi jefuită, sau poate chiar asasinată - nu este soarta comună a unor persoane de categoria mea. Am fost oare cândva măritată cu un bărbat atât de gelos încât mă bătea până ce-mi sângera nasul? Nu cred una ca asta. N-am cunoscut niciodată un astfel de bărbat, nici nu s-a născut încă. E un lucru despre care am citit î

Could she fall so low? No, there were limits, and she believed she still knew where some of them were.

The real sin against life is to abuse and destroy beauty, even one's own — even more, one's own, for that has been put in our care and we are responsible for its well-being.

[From The Old Order]

The Grandmother always treated her animal friends as if they were human beings temporarily metamorphosed . . .

I get so tired of moral bookkeeping.

[From Old Mortality]

...religion put claws on Aunt Sally and gave her a post to whet them on.