In vain would we talk about nature, nature doesn’t want this; it is no use to talk about the divine, the divine doesn’t want this, and anyway, no mat… - László Krasznahorkai

În liniștea ce cuprinse dintr-o dată totul, în muțenia profundă în care până și stropii de ploaie plesneau fără zgomot când atingeau pământul, ei crezând că au asurzit, întrucât de simțit simțeau, dar de auzit nu puteau să audă deloc nici vâjâitul vântului, nici acea adiere ciudată, călduță care acum îi atinse ușor, totuși, lui i se păru c-ar auzi cum zbârnâitul necontenit și râsul răsunător de adineauri sunt brusc înlocuite de un chelălăit și răsună sforăituri sinistre, văzând chiar că pornesc după el, astfel că-și acoperi ochii cu brațul și izbucni în plâns. „Vezi asta?” șopti încremenit Irimias, strângând atât de puternic brațul lui Petrina, încât i s-au albit degetele. În jurul trupului se înteți vântul, iar în liniștea deplină cadavrul de un alb orbitor începu să se ridice incert... apoi, când ajunse la înălțimea vârfurilor stejarilor se clătină pe neașteptate, prăbușindu-se convulsiv, ca să ajungă, în final, din nou pe pământ, în mijlocul poieniței. Văzând ce se întâmplă, vocile lipsite de trup de adineauri au început să se certe furios, asemenea unui cor nemulțumit, care iar se vedea nevoit să-și asume un eșec, fără să fi avut vreo vină. Petrina gâfâi. „Tu ai crezut asta?” „Mă strădui să cred”, spuse Irimias, cu fața lividă. „Oare de când tot încearcă? Copila-i moartă de două zile.” „Petrina, poate-i prima dată în viața mea când simt că mi-e frică.” „Cumetre...pot să te întreb ceva?” „Tu ce crezi...?” „Ce cred...?” „Tu ce crezi...ăăă...există și iad...?” Irimias înghiți în sec. „Cine știe. Poate.

I'm not interested to believe in something, but to understand the people who believe.

You have every cause for anxiety. We are on the threshold of a more searching, more honest, more open society.