Spuneţi repede, domnule, că n-am vreme. Eu sînt la odihnă. - Eugène Ionesco

I thought that it was strange to assume that it was abnormal for anyone to be forever asking questions about the nature of the universe, about what the human condition really was, my condition, what I was doing here, if there was really something to do. It seemed to me, on the contrary, that it was abnormal for people NOT to think about it, for them to allow themselves to live, as it were, unconsciously. Perhaps it's because everyone, all the others, are convinced in some unformulated, irrational way that one day everything will be made clear. Perhaps there will be a morning of grace for humanity. Perhaps there will be a morning of grace for me.

BERENGER: And you consider all this natural?

DUDARD: What could be more natural than a rhinoceros?

BERENGER: Yes, but for a man to turn into a rhinoceros is abnormal beyond question.

DUDARD: Well, of course, that's a matter of opinion ...

BERENGER: It is beyond question, absolutely beyond question!

DUDARD: You seem very sure of yourself. Who can say where the normal stops and the abnormal begins? Can you personally define these conceptions of normality and abnormality? Nobody has solved this problem yet, either medically or philosophically. You ought to know that.

BERENGER: The problem may not be resolved philosophically — but in practice it's simple. They may prove there's no such thing as movement ... and then you start walking ... [he starts walking up and down the room] ... and you go on walking, and you say to yourself, like Galileo, 'E pur si muove' ...

DUDARD: You're getting things all mixed up! Don't confuse the issue. In Galileo's case it was the opposite: theoretic and scientific thought proving itself superior to mass opinion and dogmatism.

BERENGER: [quite lost] What does all that mean? Mass opinion, dogmatism — they're just words! I may be mixing everything up in my head but you're losing yours. You don't know what's normal and what isn't any more. I couldn't care less about Galileo ... I don't give a damn about Galileo.

DUDARD: You brought him up in the first place and raised the whole question, saying that practice always had the last word. Maybe it does, but only when it proceeds from theory! The history of thought and science proves that.

BERENGER: [more and more furious] It doesn't prove anything of the sort! It's all gibberish, utter lunacy!

DUDARD: There again we need to define exactly what we mean by lunacy ...

BERENGER: Lunacy is lunacy and that's all there is to it! Everybody knows what lunacy is. And what about the rhinoceroses — are they practice or are they theory?

JULIETTE: Camera n-are fereastră.
REGELE, cu aceeași încântare: N-are fereastră! Ieși. Cauți lumina. O găsești. Îi zâmbești. Ca să ieși, răsucești cheia în broască, deschizi ușa, răsucești din nou cheia, încui ușa. Tu unde locuiești?
JULIETTE: În pod.
REGELE: Ca să cobori, o iei pe scări, cobori o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă. Ca să te îmbraci, îți pui ciorapii, pantofii...
JULIETTE: Pantofii scâlciați!
REGELE: Rochia. Extraordinar!...
JULIETTE: O rochie urâtă, de doi bani.
REGELE: Nu știi ce spui. Vai, ce frumoasă e o rochie urâtă!
JULIETTE: Am avut un abces. Mi-au scos o măsea.
REGELE: Suferim mult. Durerea scade, dispare. Ce ușurare! Pe urmă suntem așa fericiți.
JULIETTE: Sunt obosită, obosită, obosită.
REGELE: Pe urmă ne odihnim. E bine.
JULIETTE: Eu n-am vreme să-mi trag sufletul.
REGELE: Poți să speri că vei avea...Mergi, iei un coș, te duci la cumpărături. Îi zici bună ziua băcanului.
JULIETTE: E un moș obez, scârbos. Așa urât, că până și pisicile și păsările o iau la goană.
REGELE: Ce minunat! Scoți portmoneul, plătești, primești restul. La piață sunt bunătăți de toate culorile, salate verzi, cireșe roșii, struguri aurii, vinete mov...tot curcubeul!...Extraordinar, nu-ți vine să crezi. E un basm.
JULIETTE: Pe urmă mă întorc... pe același drum.
REGELE: De două ori pe același drum! Deasupra, cerul! Poți să-l privești de două ori pe zi. Respiri. Nu-ți trece niciodată prin minte că respiri. Gândește-te. Adu-ți aminte. Sunt sigur că nu-ți dai seama. E un miracol.
JULIETTE: Și pe urmă, pe urmă, spăl vasele din ajun. Farfurii pline de grăsime care lipește. Și pe urmă, am de gătit.
REGELE: Ce bucurie!
JULIETTE: Da' de unde! Mi s-a acrit. M-am săturat.
REGELE: Ți s-a acrit! Sunt unii oameni pe care nu-i pot înțelege. E minunat să ți se acrească, și să-ți ieși din minți și să nu-ți ieși din minți, și să fii nemulțumit și să fii mulțumit, și să te resemnezi și să bați cu pumnul în masă. Lumea se-agită, vorbim ș