Un médecin consciencieux doit mourir avec le malade s'ils ne peuvent pas guérir ensemble. Le commandant d'un bateau périt avec le bateau, dans les va… - Eugène Ionesco

Pofta de a ucide bătrani.Bătranii sunt scîrboși.Tinerii sunt mediocrii și nerozi.Tinerii mi-au fost întodeauna nesuferiți,mai ales cand eram tanăr.Curtea pe care maeștrii de gandire,umblă după clientelă,o fac tineretului,e unul din lucrurile cele mai înjositoare din cate cunosc.Cată lipsă de demnitate,ce lașitate,ce nonsens!

I believe that what separates us all from one another is simply society itself, or, if you like, politics. This is what raises barriers between men, this is what creates misunderstanding.
If I may be allowed to express myself paradoxically, I should say that the truest society, the authentic human community, is extra-social — a wider, deeper society, that which is revealed by our common anxieties, our desires, our secret nostalgias. The whole history of the world has been governed by nostalgias and anxieties, which political action does no more than reflect and interpret, very imperfectly. No society has been able to abolish human sadness, no political system can deliver us from the pain of living, from our fear of death, our thirst for the absolute. It is the human condition that directs the social condition, not vice versa.

JULIETTE: Camera n-are fereastră.
REGELE, cu aceeași încântare: N-are fereastră! Ieși. Cauți lumina. O găsești. Îi zâmbești. Ca să ieși, răsucești cheia în broască, deschizi ușa, răsucești din nou cheia, încui ușa. Tu unde locuiești?
JULIETTE: În pod.
REGELE: Ca să cobori, o iei pe scări, cobori o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă, încă o treaptă. Ca să te îmbraci, îți pui ciorapii, pantofii...
JULIETTE: Pantofii scâlciați!
REGELE: Rochia. Extraordinar!...
JULIETTE: O rochie urâtă, de doi bani.
REGELE: Nu știi ce spui. Vai, ce frumoasă e o rochie urâtă!
JULIETTE: Am avut un abces. Mi-au scos o măsea.
REGELE: Suferim mult. Durerea scade, dispare. Ce ușurare! Pe urmă suntem așa fericiți.
JULIETTE: Sunt obosită, obosită, obosită.
REGELE: Pe urmă ne odihnim. E bine.
JULIETTE: Eu n-am vreme să-mi trag sufletul.
REGELE: Poți să speri că vei avea...Mergi, iei un coș, te duci la cumpărături. Îi zici bună ziua băcanului.
JULIETTE: E un moș obez, scârbos. Așa urât, că până și pisicile și păsările o iau la goană.
REGELE: Ce minunat! Scoți portmoneul, plătești, primești restul. La piață sunt bunătăți de toate culorile, salate verzi, cireșe roșii, struguri aurii, vinete mov...tot curcubeul!...Extraordinar, nu-ți vine să crezi. E un basm.
JULIETTE: Pe urmă mă întorc... pe același drum.
REGELE: De două ori pe același drum! Deasupra, cerul! Poți să-l privești de două ori pe zi. Respiri. Nu-ți trece niciodată prin minte că respiri. Gândește-te. Adu-ți aminte. Sunt sigur că nu-ți dai seama. E un miracol.
JULIETTE: Și pe urmă, pe urmă, spăl vasele din ajun. Farfurii pline de grăsime care lipește. Și pe urmă, am de gătit.
REGELE: Ce bucurie!
JULIETTE: Da' de unde! Mi s-a acrit. M-am săturat.
REGELE: Ți s-a acrit! Sunt unii oameni pe care nu-i pot înțelege. E minunat să ți se acrească, și să-ți ieși din minți și să nu-ți ieși din minți, și să fii nemulțumit și să fii mulțumit, și să te resemnezi și să bați cu pumnul în masă. Lumea se-agită, vorbim ș