Of the truths within our reach... the mind and the heart are as doors by which they are received into the soul, but... few enter by the mind, whilst … - Blaise Pascal

It would therefore be a good thing for us to obey laws and customs because they are laws: to know that there is no right and just law to be brought in, that we know nothing about it and should consequently only follow those already accepted. In this way we should never give them up. But the people are not amenable to this doctrine, and thus, believing that truth can be found and resides in laws and customs, they believe them and take their antiquity as a proof of their truth (and not just of their authority, without truth). Thus they obey them but are liable to revolt as soon as they are shown to be worth nothing, which can happen with all laws if they are looked at from a certain point of view.

Jesus Christ and St Paul possess the order of charity, not of the mind, for they wished to humble, not to teach.

Niciodată nu rămânem în prezent. Anticipăm viitorul, ca şi cum ni s-ar părea că soseşte prea greu şi încercăm să-l grăbim; evocăm trecutul, ca şi cum am încerca să oprim repeziciunea cu care se îndepărtează de noi. Suntem atât de nesăbuiți, încât cutreierăm doar timpuri care nu sunt ale noastre și nu ne gândim nicio clipă la singurul timp care ne aparține; şi atât de vanitoși, încât visăm la timpuri care nu există în momentul de față, lăsând să ne scape singurul care există. Adevărul este că, adesea, prezentul e dureros. Îl ascundem privirii noastre, fiindcă ne provoacă suferinţă, iar dacă e plăcut, regretăm că se indepărtează. Încercăm să-l susţinem cu ajutorul viitorului și ne gândim cum să organizăm lucruri pe care nu le putem controla, pentru un moment la care nu putem fi siguri că vom ajunge. Dacă fiecare şi-ar analiza gândurile, le-ar găsi preocupate în întregime de trecut ori de viitor. Mai niciodată nu ne gândim la prezent, iar dacă o facem, e doar pentru a căpăta o perspectivă asupra viitorului. Prezentul nu e niciodată ţelul nostru. Trecutul şi prezentul ne sunt doar mijloacele de care ne folosim, singurul nostru țel fiind viitorul. Astfel, nu ajungem niciodată să trăim cu adevărat, ci doar sperăm să o facem. Și, din moment ce plănuim neîncetat cum să fim fericiți, inevitabil, nu vom fi niciodată.