Alexander Pushkin Quotes

Amintire

Când zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzând pân' la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâşietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfârşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.

Şi iar cuprins de trândăvie, Cu suflet gol şi răvăşit, Se-aşază lacom el să fie De minţi străine instruit. Înşiră cărţi pe etajere, Romane seci şi efemere, Cu conţinut şi sterp şi-anost Citeşte mult şi fără rost. Dar un urât de moarte-l paşte: Ici se agită-o pocitură, Colea o nouă secătură. Femei şi cărţi îl fac să caşte; Şi peste tomurile grele, Tronând în praf, a tras perdele. Scăpând de-a lumii grea povară, Ca el, fugind de vălmăşag, M-atrase prietenia-i rară Şi chipul său atât de drag: Cu însuşirea-i spre visare Şi înclinările-i bizare; La minte rece şi tăios, Eu învrăjbit, el neguros, Ne-am potrivit în patimi jocul.

Гонимы вешними лучами,
С окрестных гор уже снега
Сбежали мутными ручьями
На потопленные луга.
Улыбкой ясною природа
Сквозь сон встречает утро года;
Синея блещут небеса.
Еще прозрачные, леса
Как будто пухом зеленеют.
Пчела за данью полевой
Летит из кельи восковой.
Долины сохнут и пестреют;
Стада шумят, и соловей
Уж пел в безмолвии ночей.

Кого да любиш? Лицемери
са всички просто до един
и кой дела и думи мери
с избрания от нас аршин?
И кой от клевети ни пази
или ни пази от омрази?
Кому порокът наш е мил?
И кой не ни е досадил?
Не, призрак не гони неверен,
напразно сили не хаби,
а само себе си люби,
читателю благонамерен!
Предмет достоен: няма друг
за обич по-достоен тук!

Mosalsky: Good folk! Maria Godunov and her son Feodor have poisoned themselves. We have seen their dead bodies. [The People are silent with horror.] Why are ye silent? Cry, Long live the Tsar Dimitry Ivanovich! [The People are speechless.]

What grace could all your worldly power bring
To One whose crown of thorns has made him King,
The Christ who gave His body to the flails,
Who humbly bore the lance and piercing nails?
Or do you fear the rabble might disgrace The One.

Любви все возрасты покорны;
Но юным, девственным сердцам
Ее порывы благотворны,
Как бури вешние полям

وسيكرمنى الشعب مع ذلك طويلا
لأن قيثارتى مضبوطة على حب المودة
وفى عصر قاس،غنيت بالحرية
وتسولت الرحمة من العدالة فى عماها..

هكذا، بلا مبالاة بالمديح أو الملام
لا يعنينى، يا ربة الشعر، سوى الصوت الإلهى
بلا خوف من الأذى ،بلا سعى إلى الشهرة،
ولا نثر الدر على الخنازير..

Love is for every age auspicious,
But for the virginal and young
Its impulses are more propitious
Like vernal storms on meadows sprung:
They freshen in the rain of passion,
Ripening in their renovation –
And life, empowered, sends up shoots
Of richest blooms and sweetest fruits.
But at a late age, dry and fruitless,
The final stage to which we’re led,
Sad is the trace of passions dead:
Thus storms in autumn, cold and ruthless,
Transform the field into a slough,
And strip the trees from root to bough.

People are so like their first mother Eve: what they are given doesn't take their fancy. The serpent is forever enticing them to come to him, to the tree of mystery. They must have the forbidden fruit, or paradise will not be paradise for them.

Văzând în fapta lui jignire, Boierii şi-au ieşit din fire: „Vecinu-i fire prost crescută, Un farmazon, un om năuc: Bea roşul vin ca un haiduc, La doamne mâna nu sărută, Doar da şi nu, nicicând poftim” - îl osândiră unanim.
În satul său, pe-aceeaşi vreme Un alt boier sosi-n vecini, Stârnind aidoma dileme La moşierii cei meschini. Vladimir Lenski se numeşte, Direct din Gottirsgen soseşte: Frumos şi tânăr şi poet, Lui Kant discipol, interpret, El din Germania ceţoasă Aduse roadele ştiinţei — S-aline greul suferinţei; Fiinţă-aprinsă, curioasă, Cu negrul păr adus pe spate Vorbea cu foc de libertate. Adică francmason, aici în sens de liber-cugetător. Ferit de tina infamiei, Cu sufletul cuprins de-ardoare, Credea-n căldura prieteniei Şi-n duioşie de fecioare. În inima-i ce ignoranţă! — Nutrea statornic o speranţă. Şi-a lumii larmă, strălucire îi răscoleau tânăra-i fire, împodobind ideea-n haină De reverii şi dulce vis; Scruta cu sufletul deschis în viaţă-un scop, în lume-o taină Ce-i frământa adânca minte, …Visând minuni, ţintind nainte! Credea el că un suflet mare Se va uni cu el, odată, Că chipul gingaşei fecioare L-aşteaptă undeva curată; Sau că amicii-s plini de zel Să poarte lanţuri pentru el, Să sfarme-n ţăndări braţul lor Ulciorul clevetirilor; Că-n viaţă sunt aleşi ai sorţii, Prieteni sfinţi ai omenirii, Ce hărăziţi sunt nemuririi, Cu veşnica văpaie-a torţii Şi cu raza ei de înnoire S-aducă-n lume fericire. Revolta şi compătimirea, iubirea binelui avea Şi-a slavei dulce pătimire De june-n sânge-i clocotea. El lira şi-o plimba cu sete Sub cerul lui Schiller şi Goethe Şi sufletu-i vibra patetic, Aprins de jarul lor poetic. Şi-a muzelor înaltă artă N-a ruşinat-o el nicicând. Şi nimeni de semeţu-i gând N-a fost în stare să-l despartă, De dorul sfânt al tinereţii Şi gingăşia simplităţii.

Always and everywhere one vision,
One customary, single mission,
One customary, single grief.
Not cooling distance’s relief...

Whom then to love? Whom to have faith in?
Who can there be who won’t betray?
Who’ll judge a deed or disputation
Obligingly by what we say?
Who’ll not bestrew our path with slander?
Who’ll cosset us with care and candour?
Oh, ineffectual phantom seeker
You waste your energy in vain:
Love your own self, be your own man,
My worthy, venerable reader!
A worthwhile object: surely who
Could be more lovable than you?

It’s now the British Muse’s fables That lie on maidens’ bedside tables And haunt their dreams. They worship now The Vampire with his pensive brow,

Па и Евген мисли тако
У младости пунонадној,
Роб заблуди поста лако
К'о и страсти несавладној.
Животом је маза права:
Док се једним очарава,
Већ га друго разочара,
И жеља га чак умара,
Брзи успех исто тако,
У тишини и сред хуке
Пратећ' душе тешке муке,
И зев смехом кријућ' лако:
Тако уби осам лета
Свог живота цвет од цвета.