Suferim ce suferim, și într-o bună zi simțim că nu mai putem suferi, și iubim din nou Viața și ne reîntoarcem de unde am plecat... - Mircea Eliade

Odată, când eram mic, mă întorceam acasă într-un car cu fân. Asta se petrecea la via noastră de lângă Râmnicu-Sărat. Adormisem și m-am trezit deodată, singur în carul cu fân - și deasupra mea erau numai stele. Erau numai stele. Și parcă totul se oprise pe loc. Parcă timpul nu mai curgea. Nu erau decât stele.

În acea clipă, Egor se deșteptă brusc. Își amintea cu o extraordinară precizie fiecare amănunt al visului. Nu mai era înspăimântat. Toată ființa lui era răvășită ca după un mare efort.

Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. (…) Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească.