Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragur… - Mircea Eliade

The perspective changes completely when the sense of the religiousness of the Cosmos becomes lost. This is what occurs when, in certain more highly evolved societies, the intellectual élites progressively detach themselves from the patterns of the traditional religion. Periodical sanctification of cosmic time then proves useless and without meaning. The gods are no longer accessible through the cosmic rhythms. The religious meaning of the repetition of paradigmatic gestures is forgotten. But repetition emptied of its religious content necessarily leads to a pessimistic vision of existence. When it is no longer a vehicle for reintegrating a primordial situation, and hence for recovering the mysterious presence of the gods, that is, when it is desacralized, cyclic time becomes terrifying; it is seen as a circle forever turning on itself, repeating itself to infinity.

Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.

Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează.