Nu înveti bine si cu placere decît ceea ce cunosti deja. - Mircea Eliade

Perhaps never before in history has the artist been so certain that the more daring, iconoclastic, absurd, and inaccessible he is, the more he will be recognized, praised, spoiled, idolatrized. In some countries the result has even been an academicism in reverse, the academicism of the “avant-garde” - to such a point that any artistic experience that makes no concessions to this new conformism is in danger of being stifled or ignored.

Tu îţi mai aduci aminte cine a spus că miracolele sunt irecognoscibile, în sensul că sunt camuflate printre întâmplările de toate zilele, că sunt împlinite, în aparenţă, de către oameni care seamănă cu noi toţi, oamenii de rând?

De tot ce se întâmplă în lume sunt şi eu vinovat. Pentru că nu sunt un om întreg, nu sunt o unitate armonioasă, sunt un ins dezaxat, fără centru. Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Şi cum pentru societăţile moderne lumea înseamnă tot mai puţin Cosmos şi tot mai multă Istorie, îţi dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior în afară de noi. Cum am putea fi creatori în Istorie noi, câteva zeci de milioane de dezechilibraţi?