E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd evenimente esențiale, să ghicesc oamenii care schimbă mai târziu firul vieții mele - Mircea Eliade

Dacă omul va uita cu desăvârşire că există moarte, că există un sfârşit, riscăm să ne întoarcem la maimuţe. Explicaţia este simplă: omul activ, omul creator, este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul, că va avea un sfârşit, o odihnă definitivă. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfârşit, şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. Cine ştie asta incontinuu este în stare să ridice munţii, este în stare de cele mai crâncene libertăţi, de cele mai curajoase acte.

The perspective changes completely when the sense of the religiousness of the Cosmos becomes lost. This is what occurs when, in certain more highly evolved societies, the intellectual élites progressively detach themselves from the patterns of the traditional religion. Periodical sanctification of cosmic time then proves useless and without meaning. The gods are no longer accessible through the cosmic rhythms. The religious meaning of the repetition of paradigmatic gestures is forgotten. But repetition emptied of its religious content necessarily leads to a pessimistic vision of existence. When it is no longer a vehicle for reintegrating a primordial situation, and hence for recovering the mysterious presence of the gods, that is, when it is desacralized, cyclic time becomes terrifying; it is seen as a circle forever turning on itself, repeating itself to infinity.

Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.