Chiar cel mai bun prieten e un dușman în ceasurile grele. Atunci trebuie să rămâi singur. Trebuie să izbândești sau să fii înfrânt, singur. - Mircea Eliade

Până și lectura are o funcție mitologică (...) pentru că îi permite omului modern o „ieșire din timp”, asemănătoare cu cea înlesnită de mituri. Fie că-și „omoară” timpul cu un roman polițist ori pătrunde în universul temporar străin pe care-l reprezintă orice roman, omul modern este proiectat, prin lectură, în afara duratei sale personale și integrat altor ritmuri, trăind într-o altă „istorie”.

As we have said before, for religious man nature is never only natural. Experience of a radically desacralized nature is a recent discovery; moreover, it is an experience accessible only to a minority in modem societies, especially to scientists. For others, nature still exhibits a charm, a mystery, a majesty in which it is possible to decipher traces of ancient religious values. No modern man, however irreligious, is entirely insensible to the charms of nature. We refer not only to the esthetic, recreational, or hygienic values attributed to nature, but also to a confused and almost indefinable feeling, in which, however, it is possible to recognize the memory of a debased religious experience.

Poetry remakes and prolongs language; every poetic language begins by being a secret language, that is, the creation of a personal universe, of a completely closed world. The purest poetic act seems to re-create language from an inner experience that … reveals the essence of things.