Aș vrea să stăm odată de vorbă. Dar aș vrea să stăm de vorbă deschis, așa cum vorbeam altădată. - Mircea Eliade

Stăpânul nostru, al tuturor, este astăzi Războiul, începu din nou Ştefan. El a confiscat întreaga istorie contemporană, timpul în care am fost ursiţi să trăim. Europa întreagă trăieşte ca un monstruos automat, pus în mişcare de veştile lansate în fiecare minut de sutele de posturi de radio, de ediţiile speciale ale ziarelor, de convorbirile între prieteni... Chiar când rămânem singuri, tot la Război ne gândim, adică, tot sclavii Istoriei suntem. Teroarea evenimentelor este nu numai umilitoare pentru fiecare dintre noi, ca fiinţe umane, dar este, în cele din urmă, sterilă. Nimic nu se alege din acest contact permanent cu Istoria; nu ne îmbogăţim cu nimic, nu descoperim nimic care să merite într-adevăr să fie descoperit...

Nu puteam crede că sunt și eu asemenea celorlalte mii de muritori nefericiți, care iubesc și uită, și mor fără să socotească nimic etern, nimic definitiv.

Chiar melomanii îl irită, oamenii aceia maceraţi de o singură patimă, neputincioşi să trăiască fără muzică, fără concupiscenţă fonică, palizi şi rafinaţi, cu ochii extatici sau orbi, injectaţi de voluptate, adunându-se unii lângă alţii şi abandonându-se viciului, fără pudoare, fără reculegere, juisând în public, probabil felicitându-se de sensibilitatea lor muzicală. Sunt afemeiaţi, invertiţi sau masochişti ai spiritului; spiritul, de obicei, e ponderat şi are iniţiativa asupra obiectelor, constrânge şi purifică senzaţiile, dar la ei spiritul e biciuit de voluptate, e posedat de inspiraţia vreunui sentiment uriaş (toţi compozitorii au fost sentimentali, pasionaţi şi abulici, chiar Beethoven).