"Înainte vreme, un scriitor care voia să spună ceva despre viaţă sau despre moarte scria sus pe carte "Despre viaţă" sau "Despre moarte" şi începea s… - Mircea Eliade

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.

Străzile miros întotdeauna altfel. Fiecare stradă are mirosul ei special și parcă lumina lor e felurită, e personală; sunt oameni care par mai frumoși, sau mai tineri, pe anumite străzi. Sunt străzi bune, altele rele; sunt unele cu prezențe fantastice, altele frivole. Și vitrinele au fiecare un strigăt al lor, neînțeles de toată lumea.[...] A nimerit o stradă bună, asta e. O stradă pe care eu pot vorbi, o stradă care să-mi descopere deodată ceva de care să mă pot agăța. Și o vitrină în fața căreia voi putea reflecta.

The worldly man lives in society, marries, establishes a family; Yoga prescribes absolute solitude and chastity. The worldly man is “possessed” by his own life; the yogin refuses to “let himself live”; to continual movement, he opposes his static posture, the immobility of āsana; to agitated, unrhythmical, changing respiration, he opposes prānāyāma, and even dreams of holding his breath indefinitely; to the chaotic flux of psychomental life, he replies by “fixing thought on a single point,” the first step to that final withdrawal from the phenomenal world which he will obtain through pratyāhāra. All of the yogic techniques invite to one and the same gesture—to do exactly the opposite of what human nature forces one to do. From solitude and chastity to samyama, there is no solution of continuity. The orientation always remains the same—to react against the “normal,” “secular,” and finally “human” inclination.