Mircea Eliade Quotes

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.

Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.

Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.

O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.

The perspective changes completely when the sense of the religiousness of the Cosmos becomes lost. This is what occurs when, in certain more highly evolved societies, the intellectual élites progressively detach themselves from the patterns of the traditional religion. Periodical sanctification of cosmic time then proves useless and without meaning. The gods are no longer accessible through the cosmic rhythms. The religious meaning of the repetition of paradigmatic gestures is forgotten. But repetition emptied of its religious content necessarily leads to a pessimistic vision of existence. When it is no longer a vehicle for reintegrating a primordial situation, and hence for recovering the mysterious presence of the gods, that is, when it is desacralized, cyclic time becomes terrifying; it is seen as a circle forever turning on itself, repeating itself to infinity.

Îmi dau foarte bine seama că o femeie poate gusta un dans cu un partener imperfect, dacă acesta nu e cu desăvârşire un imbecil. Stângăciile, ca şi timiditatea, au un farmec discret prin surprizele care le provoacă, prin panica naivă care o răspândesc. Femeile iubesc uneori imperfecţiunile acestea atât de calde...

Am sentimentul vag ca libertatea individuala este o stare imperfecta de libertate, vorbi el in cele din urma, putin plictisit. Recunosc! un foarte vag si aproximativ sentiment. Cred, insa, ca o libertate colectiva, a speciei umane daca se poate, sau macar a unei anumite ramuri a acestei specii - este mult mai grandioasa, mult mai euforica...

The worldly man lives in society, marries, establishes a family; Yoga prescribes absolute solitude and chastity. The worldly man is “possessed” by his own life; the yogin refuses to “let himself live”; to continual movement, he opposes his static posture, the immobility of āsana; to agitated, unrhythmical, changing respiration, he opposes prānāyāma, and even dreams of holding his breath indefinitely; to the chaotic flux of psychomental life, he replies by “fixing thought on a single point,” the first step to that final withdrawal from the phenomenal world which he will obtain through pratyāhāra. All of the yogic techniques invite to one and the same gesture—to do exactly the opposite of what human nature forces one to do. From solitude and chastity to samyama, there is no solution of continuity. The orientation always remains the same—to react against the “normal,” “secular,” and finally “human” inclination.

Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: — Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape.

Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.

Bunaoara, doctorul Tataru ar fi spus o data, într-un grup de medici, ca în Paradis Adam si Eva erau regenerati periodic, asadar întineriti, prin neoplasm; ca numai dupa ce-a intervenit pacatul originar, corpul omenesc a pierdut secretul regenerarii periodice si deci al tineretii fara de batrînete.

"As long as you have not grasped that you have to die to grow, you are a troubled guest on the dark earth".

Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.

It would be frightening to think that in all the cosmos, which is so harmonious, so complete and equal to itself, that only human life is happening randomly, that only one's destiny lacks meaning.

Alchemy posed as a sacred science, whereas chemistry came into its own when substances had shed their sacred attributes.

Inainte chiar de a afla vreun raspuns satisfacator, si numai prin faptul ca a fost rostita, intrebarea justa regenereaza si fertilizeaza; si nu numai fiinta omeneasca, ci intreg Cosmosul. Ghicesc in acest simbolism solidaritatea omului cu Firea intreaga; intreaga viata cosmica sufera si se ofileste prin nepasarea omului fata de problemele centrale. Uitand sa ne punem intrebarea justa, pierzandu-ne timpul cu futilitati sau intrebari frivole, ne omoram nu numai pe noi, ci omoram prin moarte lenta si sterilizare o particica din Cosmos. As putea merge si mai departe. As putea presupune ca oamenii continua sa traiasca sanatosi si Cosmosul isi continua ritmurile datorita exclusiv intrebarilor pe care si le pun acei cativa alesi care, asemenea lui Parsifal, patimesc pentru lenea noastra spirituala. Poate ca am deveni, peste noapte, sterpi si bolnavi daca n-ar exista, in fiecare tara si in fiecare moment istoric, anumiti oameni hotarati si luminati, care sa-si puna intrebarea justa... Si n-ar fi deloc exclus ca haosul si catastrofa in care ne pregatim sa intram si noi sa se datoreze, in ultima instanta, disparitiei acestor oameni hotarati si luminati, sau faptului ca nimeni nu se mai indreapta spre ei ca sa le puna, din nou, intrebarea justa...

The hearer of myth, regardless of his level of culture, when he is listening to a myth, forgets, as it were, his particular situation and is projected into another world, into another universe which is no longer his poor little universe of every day. . . . The myths are true because they are sacred, because they tell him about sacred beings and events. Consequently, in reciting or listening to a myth, one resumes contact with the sacred and with reality, and in so doing one transcends the profane condition, the "historical situation." In other words one goes beyond the temporal condition and the dull self-sufficiency which is the lot of every human being simply because every human being is "ignorant" — in the sense that he is identifying himself, and Reality, with his own particular situation. And ignorance is, first of all, this false identification of Reality with what each one of us appears to be or to possess.