Cea dintâi și singura esențială datorie a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenței. A face din viața și cunoașterea ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, și întunecimilor, și păcatelor, și neputințelor, și deznădejdilor – iată o datorie cu adevărat virilă, o datorie a omului și a datoriei din tine.
Romanian-American historian, writer, philosopher and professor at the University of Chicago (1907–1986)
Mircea Eliade (13 March 1907 {O.S. 28 February} – 22 April 1986) was a Romanian historian of religion, fiction writer, philosopher, and professor at the University of Chicago. His most enduring and influential contribution to religious studies was possibly his theory of Eternal Return, which holds that myths and rituals do not simply record or imitate hierophanies, but, at least to the minds of the religious, actually participate in them.
From: Wikiquote (CC BY-SA 4.0)
Showing quotes in randomized order to avoid selection bias. Click Popular for most popular quotes.
Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.
Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.
Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi, câteodată, că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva. Căci ceea ce mă apăsa mai mult în după-amiaza aceea era sentimentul ireparabilului. A trecut ceva, a trecut, şi eu n-am băgat de seamă... E cumplit să-ţi dai seama de asta...
Sunt si alte lucruri esentiale pentru un tanar. Sunt lucruri care il privesc mai direct decat dragostea. Majoritatea oamenilor de astazi sunt umiliti de societate, sunt anihilati de evenimente. Aproape nimeni din noi nu mai poate creste in voie, nu-si mai poate implini destinul lui...Ideile care circula astazi fara a mai intampina vreo rezistenta, sentimentele-tipar, mari si sterpe, care ne coplesesc-atentatul acesta la fiinta noastra e mult mai grav. Tu nu crezi ca avem si alte datorii decat de a iubi o femeie pana la moarte?
„Un om trăieşte autentic... Un credincios nu are mai mult de două, trei experienţe religioase în toată viaţa lui, adăugase. Restul e rutină. Ca şi viaţa noastră: o serie nesfârşită de automatisme. Doar câteva ceasuri autentice la zece, cincisprezece ani. Şi când vrei să ieşi din rutină, faci istorie...
Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este, de asemenea, un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate; mai sus nu răzbat...
Perhaps never before in history has the artist been so certain that the more daring, iconoclastic, absurd, and inaccessible he is, the more he will be recognized, praised, spoiled, idolatrized. In some countries the result has even been an academicism in reverse, the academicism of the “avant-garde” - to such a point that any artistic experience that makes no concessions to this new conformism is in danger of being stifled or ignored.