Mircea Eliade Quotes

Stăpânul nostru, al tuturor, este astăzi Războiul, începu din nou Ştefan. El a confiscat întreaga istorie contemporană, timpul în care am fost ursiţi să trăim. Europa întreagă trăieşte ca un monstruos automat, pus în mişcare de veştile lansate în fiecare minut de sutele de posturi de radio, de ediţiile speciale ale ziarelor, de convorbirile între prieteni... Chiar când rămânem singuri, tot la Război ne gândim, adică, tot sclavii Istoriei suntem. Teroarea evenimentelor este nu numai umilitoare pentru fiecare dintre noi, ca fiinţe umane, dar este, în cele din urmă, sterilă. Nimic nu se alege din acest contact permanent cu Istoria; nu ne îmbogăţim cu nimic, nu descoperim nimic care să merite într-adevăr să fie descoperit...

Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.

Symbolic thinking is not the exclusive privilege of the child, of the poet or of the unbalanced mind: it is consubstantial with human existence, it comes before language and discursive reason. The symbol reveals certain aspects of reality – the deepest aspects – which defy any other means of knowledge. Images, symbols and myths are not irresponsible creations of the psyche; they respond to a need and fulfil a function, that of bringing to light the hidden modalities of being.

Străzile miros întotdeauna altfel. Fiecare stradă are mirosul ei special și parcă lumina lor e felurită, e personală; sunt oameni care par mai frumoși, sau mai tineri, pe anumite străzi. Sunt străzi bune, altele rele; sunt unele cu prezențe fantastice, altele frivole. Și vitrinele au fiecare un strigăt al lor, neînțeles de toată lumea.[...] A nimerit o stradă bună, asta e. O stradă pe care eu pot vorbi, o stradă care să-mi descopere deodată ceva de care să mă pot agăța. Și o vitrină în fața căreia voi putea reflecta.

O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.

The joy of life is not a profane type of enjoyment: it reveals the bliss of existing, of sharing in the spontaneity of life and the majesty of the world.

Man becomes aware of the sacred because it manifests itself, shows itself, as something wholly different form the profane. To designate the act of manifestation of the sacred, we have proposed the term hierophany. It is a fitting term, because it does not imply anything further; it expresses no more than is implicit in its etymological content, i.e., that something sacred shows itself to us. It could be said that the history of religions — from the most primitive to the most highly developed — is constituted by a great number of hierophanies, by manifestations of sacred realities.

Inainte chiar de a afla vreun raspuns satisfacator, si numai prin faptul ca a fost rostita, intrebarea justa regenereaza si fertilizeaza; si nu numai fiinta omeneasca, ci intreg Cosmosul. Ghicesc in acest simbolism solidaritatea omului cu Firea intreaga; intreaga viata cosmica sufera si se ofileste prin nepasarea omului fata de problemele centrale. Uitand sa ne punem intrebarea justa, pierzandu-ne timpul cu futilitati sau intrebari frivole, ne omoram nu numai pe noi, ci omoram prin moarte lenta si sterilizare o particica din Cosmos. As putea merge si mai departe. As putea presupune ca oamenii continua sa traiasca sanatosi si Cosmosul isi continua ritmurile datorita exclusiv intrebarilor pe care si le pun acei cativa alesi care, asemenea lui Parsifal, patimesc pentru lenea noastra spirituala. Poate ca am deveni, peste noapte, sterpi si bolnavi daca n-ar exista, in fiecare tara si in fiecare moment istoric, anumiti oameni hotarati si luminati, care sa-si puna intrebarea justa... Si n-ar fi deloc exclus ca haosul si catastrofa in care ne pregatim sa intram si noi sa se datoreze, in ultima instanta, disparitiei acestor oameni hotarati si luminati, sau faptului ca nimeni nu se mai indreapta spre ei ca sa le puna, din nou, intrebarea justa...

Myth is an extremely complex cultural reality, which can be approached and interpreted from various and complementary viewpoints. Speaking for myself, the definition that seems least inadequate because most embracing is this: Myth narrates a sacred history; it relates an event that took place in primordial Time, the fabled time of the "beginnings." In other words myth tells how, through the deeds of Supernatural Beings, a reality came into existence, be it the whole of reality, the Cosmos, or only a fragment of reality — an island, a species of plant, a particular kind of human behavior, an institution. Myth, then, is always an account of a "creation"; it relates how something was produced, began to be. Myth tells only of that which really happened, which manifested itself completely. The actors in myths are Supernatural Beings. They are known primarily by what they did in the transcendent times of the "beginnings." hence myths disclose their creative activity and reveal the sacredness (or simply the "supernaturalness") of their works. In short, myths describe the various and sometimes dramatic breakthroughs of the sacred (or the "supernatural") into the World. It is this sudden breakthrough of the sacred that really establishes the World and makes it what it is today. Furthermore, it is as a result of the intervention of Supernatural Beings that man himself is what he is today, a mortal, sexed, and cultural being.

Îmi dau foarte bine seama că o femeie poate gusta un dans cu un partener imperfect, dacă acesta nu e cu desăvârşire un imbecil. Stângăciile, ca şi timiditatea, au un farmec discret prin surprizele care le provoacă, prin panica naivă care o răspândesc. Femeile iubesc uneori imperfecţiunile acestea atât de calde...

Dar cel care a cunoscut unirea aceea de neînțeles pentru experiența și mintea omenească, știe că de la un anumit nivel viața nu mai are sfârșit, că omul moare pentru că e singur, e despărțit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrățișare se regăsește pe sine într-o ființă cosmică, autonomă și eternă.

If Samkhya-Yoga philosophy does not explain the reason and origin of the strange partnership between the spirit and experience, at least tries to explain the nature of their association, to define the character of their mutual relations. These are not real relationships, in the true sense of the word, such as exist for example between external objects and perceptions. The true relations imply, in effect, change and plurality, however, here we have some rules essentially opposed to the nature of spirit.
“States of consciousness” are only products of prakriti and can have no kind of relation with Spirit the latter, by its very essence, being above all experience. However and for SamPhya and Yoga this is the key to the paradoxical situation the most subtle, most transparent part of mental life, that is, intelligence (buddhi) in its mode of pure luminosity (sattva), has a specific quality that of reflecting Spirit. Comprehension of the external world is possible only by virtue of this reflection of purusha in intelligence. But the Self is not corrupted by this reflection and does not lose its ontological modalities (impassibility, eternity, etc.). The Yoga-sutras (II, 20) say in substance: seeing (drashtri; i.e., purusha) is absolute consciousness (“sight par excellence”) and, while remaining pure, it knows cognitions (it “looks at the ideas that are presented to it”). Vyasa interprets: Spirit is reflected in intelligence (buddhi), but is neither like it nor different from it. It is not like intelligence because intelligence is modified by knowledge of objects, which knowledge is ever-changing whereas purusha commands uninterrupted knowledge, in some sort it is knowledge. On the other hand, purusha is not completely different from buddhi, for, although it is pure, it knows knowledge. Patanjali employs a different image to define the relationship between Spirit and intelligence: just as a flower is reflected in a crystal, intelligence reflects purusha. But only ignorance

Aș vrea să stăm odată de vorbă. Dar aș vrea să stăm de vorbă deschis, așa cum vorbeam altădată.

...cineva care știe a iubi cu adevărat poate experimenta voluptatea oricât de neînsemnată ar fi atingerea trupului celuilalt. Îi explicasem atunci că, pentru mine, posesiunea e mult mai neînțeleasă și mai complicată decât se pare. E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeți sau să-l cucerești. Mai mult ne închipuim că posedăm decât posedăm.

"It is easy to see all that separates this mode of being in the world from the existence of a nonreligious man. First of all, the nonreligious man refuses transcendence, accepts the relativity of ' 'reality," and may even come to doubt the meaning of existence. The great cultures of the past too have not been entirely without nonreligious men, and it is not impossible that such men existed even on the archaic levels of culture, although as yet no testimony to their existence there has come to light. But it is only in the modern societies of the West that nonreligious man has developed fully. Modern nonreligious man assumes a new existential situation; he regards himself solely as the subject and agent of history, and he refuses all appeal to transcendence. In other words, he accepts no model for humanity outside the human condition as it can be seen in the various historical situations. Man makes himself, and he only makes himself completely in proportion as he desacralizes himself and the world. The sacred is the prime obstacle to his freedom. He will become himself only when he is totally demysticized. He will not be truly free until he has killed the last god.