Mircea Eliade Quotes

Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: — Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape.

Light does not come from light, but from darkness.

"This example, it seems to us, suffices to show in what way the nonreligious man of modern societies is still nourished and aided by the activity of his unconscious, yet without thereby attaining to a properly religious experience and vision of the world. The unconscious offers him solutions for the difficulties of his own life, and in this way plays the role of religion, for, before making an existence a creator of values, religion ensures its integrity, From one point of view it could almost be said that in the case of those moderns who proclaim that they are nonreligious, religion and mythology are "eclipsed" in the darkness of their unconscious — which means too that in such men the possibility of reintegrating a religious vision of life lies at a great depth. Or, from the Christian point of view, it could also be said that nonreligion is equivalent to a new "fall" of man — in other words, that nonreligious man has lost the capacity to live religion consciously, and hence to understand and assume it; but that, in his deepest being, he still retains a memory of it, as, after the first "fall," his ancestor, the primordial man, retained intelligence enough to enable him to rediscover the traces of God that are visible in the world. After the first "fall," the religious sense descended to the level of the ' 'divided" consciousness"; now, after the second, it has fallen even further, into the depths of the unconscious; it has been "forgotten," Here the considerations of the historian of religions end.
Here begins the realm of problems proper to the philosopher, the psychologist, and even the theologian."

Cea dintâi și singura esențială datorie a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenței. A face din viața și cunoașterea ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, și întunecimilor, și păcatelor, și neputințelor, și deznădejdilor – iată o datorie cu adevărat virilă, o datorie a omului și a datoriei din tine.

Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor. Te trezesti că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări.

Cine nu ştie, de altfel, că în dragoste nici o certitudine nu e definitivă, că lucrul acela elementar - sentimentul că eşti iubit - trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greşeală surpă totul în nebunie şi dezgust? Săptămâni întregi, luni chiar, trăisem într-un extaz continuu şi, uneori, avusesem chiar certitudinea că unirea noastră e un miracol pe care numai câteva perechi l-au trăit desăvârşit în lume. Şi, cu toate acestea, nici o amintire cerească nu mai rămânea pură, fermă, când - din pretexte stupide - îndoiala începea să mi se strecoare în inimă. În acele momente infernale îmi judecam iubita aşa cum îşi judecă orice bărbat întunecat femeia cu care s-a culcat o noapte; cu aceeaşi cruzime, cu acelaşi cinism, cu aceeaşi demenţă...

Eu am optat pentru Viaţă, îi spusese. Vreau să trăiesc, să văd ce are să se întâmple până la urmă...

Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.

Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.

O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.

There are eras in which you can only move forward by going in the opposite direction.

Dacă omul va uita cu desăvârşire că există moarte, că există un sfârşit, riscăm să ne întoarcem la maimuţe. Explicaţia este simplă: omul activ, omul creator, este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul, că va avea un sfârşit, o odihnă definitivă. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfârşit, şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. Cine ştie asta incontinuu este în stare să ridice munţii, este în stare de cele mai crâncene libertăţi, de cele mai curajoase acte.

De obicei, nu-mi plac oamenii trişti; cu atât mai puţin femeile triste. Cei mai mulţi dintre noi suferim de tristeţi umilitoare, de ordin biologic sau psihologic. Suntem trişti, pentru că am ratat o afacere, pentru că nu ne funcţioneaza ficatul sau pentru că am pierdut o noapte la chef sau bibliotecă. Iar cu femeile e şi mai penibil. E ceva de duzină în cele mai multe tristeţi feminine.

Without conscious rituals of loss and renewal, individuals and societies lose the capacity to experience the sorrows and joy that are essential for feeling fully human. Without them life flattens out, and meaning drains from both living and dying. Soon there is a death of meaning and an increase in meaningless deaths.

If Samkhya-Yoga philosophy does not explain the reason and origin of the strange partnership between the spirit and experience, at least tries to explain the nature of their association, to define the character of their mutual relations. These are not real relationships, in the true sense of the word, such as exist for example between external objects and perceptions. The true relations imply, in effect, change and plurality, however, here we have some rules essentially opposed to the nature of spirit.
“States of consciousness” are only products of prakriti and can have no kind of relation with Spirit the latter, by its very essence, being above all experience. However and for SamPhya and Yoga this is the key to the paradoxical situation the most subtle, most transparent part of mental life, that is, intelligence (buddhi) in its mode of pure luminosity (sattva), has a specific quality that of reflecting Spirit. Comprehension of the external world is possible only by virtue of this reflection of purusha in intelligence. But the Self is not corrupted by this reflection and does not lose its ontological modalities (impassibility, eternity, etc.). The Yoga-sutras (II, 20) say in substance: seeing (drashtri; i.e., purusha) is absolute consciousness (“sight par excellence”) and, while remaining pure, it knows cognitions (it “looks at the ideas that are presented to it”). Vyasa interprets: Spirit is reflected in intelligence (buddhi), but is neither like it nor different from it. It is not like intelligence because intelligence is modified by knowledge of objects, which knowledge is ever-changing whereas purusha commands uninterrupted knowledge, in some sort it is knowledge. On the other hand, purusha is not completely different from buddhi, for, although it is pure, it knows knowledge. Patanjali employs a different image to define the relationship between Spirit and intelligence: just as a flower is reflected in a crystal, intelligence reflects purusha. But only ignorance

E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd evenimente esențiale, să ghicesc oamenii care schimbă mai târziu firul vieții mele

Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi câteodată că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva.