Mircea Eliade Quotes

Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. (…) Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească.

A impartasi cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rinduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cît entuziasm nu se cheltuieşte, cîtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, cînd te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărîmituri.

Symbolic thinking is not the exclusive privilege of the child, of the poet or of the unbalanced mind: it is consubstantial with human existence, it comes before language and discursive reasoning. The symbol reveals certain aspects of reality — the deepest aspects — which defy any other means of knowledge. Images, symbols and myths are not irresponsible creations of the psyche; they respond to a need and fulfill a function, that of bringing to light the most hidden modalities of being..

Dar cel care a cunoscut unirea aceea de neînțeles pentru experiența și mintea omenească, știe că de la un anumit nivel viața nu mai are sfârșit, că omul moare pentru că e singur, e despărțit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrățișare se regăsește pe sine într-o ființă cosmică, autonomă și eternă.

Hesse’s Journey to the East (1951) in the fifties anticipated the occult revival of the late sixties. But who will interpret for us the amazing success of Rosemary’s Baby and 2001? I am merely asking the question.

De atunci nu mai cred în expresia oamenilor. Mi se pare că regulile schimbării feței nu au nimic de-a face cu adevăratele experiențe sufletești. Poate numai ochii, singurii, pot trăda un om.

Inainte chiar de a afla vreun raspuns satisfacator, si numai prin faptul ca a fost rostita, intrebarea justa regenereaza si fertilizeaza; si nu numai fiinta omeneasca, ci intreg Cosmosul. Ghicesc in acest simbolism solidaritatea omului cu Firea intreaga; intreaga viata cosmica sufera si se ofileste prin nepasarea omului fata de problemele centrale. Uitand sa ne punem intrebarea justa, pierzandu-ne timpul cu futilitati sau intrebari frivole, ne omoram nu numai pe noi, ci omoram prin moarte lenta si sterilizare o particica din Cosmos. As putea merge si mai departe. As putea presupune ca oamenii continua sa traiasca sanatosi si Cosmosul isi continua ritmurile datorita exclusiv intrebarilor pe care si le pun acei cativa alesi care, asemenea lui Parsifal, patimesc pentru lenea noastra spirituala. Poate ca am deveni, peste noapte, sterpi si bolnavi daca n-ar exista, in fiecare tara si in fiecare moment istoric, anumiti oameni hotarati si luminati, care sa-si puna intrebarea justa... Si n-ar fi deloc exclus ca haosul si catastrofa in care ne pregatim sa intram si noi sa se datoreze, in ultima instanta, disparitiei acestor oameni hotarati si luminati, sau faptului ca nimeni nu se mai indreapta spre ei ca sa le puna, din nou, intrebarea justa...

Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este, de asemenea, un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate; mai sus nu răzbat...

Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.

"The abyss that divides the two modalities of experience — sacred and profane — will be apparent when we come to describe sacred space and the ritual building of the human habitation, or the varieties of the religious experience of time, or the relations of religious man to nature and the world of tools, or the consecration of human life itself, the sacrality with which man’s vital functions (food, sex, work and so on) can be charged. Simply calling to mind what the city or the house, nature, tools, or work have become for modern and nonreligious man will show with the utmost vividness all that distinguishes such a man from a man belonging to any archaic society, or even form a peasant of Christian Europe. For modern consciousness, a physiological act — eating, sex, and so on — is in sum only an organic phenomenon, however much it may still be encumbered by tabus (imposing, for example, particular rules for "eating properly" or forbidding some sexual behavior disapproved by social morality). But for the primitive, such an act is never simply physiological; it is , or can become, a sacrament, that is, a communion with the sacred."

Aș vrea să stăm odată de vorbă. Dar aș vrea să stăm de vorbă deschis, așa cum vorbeam altădată.

"Yet the contents and structures of the unconscious are the result of immemorial existential situations, especially of critical situations, and this is why the unconscious has a religious aura. For every existential crisis once again puts in question both the reality of the world and man's presence in the world. This means that the existential crisis is, finally, "religious," since on the archaic levels of culture *being* and *the sacred* are one. As we saw, it is the experience of the sacred that founds the world, and even the most elementary religion is, above all, an ontology. In other words, in so far as the unconscious is the result of countless existential experiences, it cannot but resemble the various religious universes. For religion is the paradigmatic solution for every existential crisis. It is the paradigmatic solution notb only because it can be indefinately repeated, but also because it is believed to have a transcendental origin and hence is valorised as a revelation received from an *other*, transhuman world. The religious solution not only resolves the crisis but at the same time makes existence "open" to values that are no longer contingent or particular, thus enabling man to transcend personal situations and, finally, gain access to the world of spirit.
This is not the place to develop all the consequences of this close relation between the content and structures of the unconscious on the one hand and the values of religion on the other. We were led to refer to it in order to show in what sense even the most avowedly nonreligious man still, in his deeper being, shares a religiously oriented behavior. But modern man's "private mythologies" -his dreams, reveries, fantasies, and so on- never rise to the ontological status of myths, precisely because they are not experienced by the *whole man* and therefore do not transform a particular situation into a situation that is paradigmatic. In the same way, modern man's anxieties, his experiences in dream

Suferim ce suferim, și într-o bună zi simțim că nu mai putem suferi, și iubim din nou Viața și ne reîntoarcem de unde am plecat...

I se păruse că fusese păcălit, că cineva îşi bătuse joc de el lăsându-l să creadă că tinereţea nu e totuna cu numărul anilor, şi că poţi să-ţi numeri anii, unul după altul, ca şi cum ar fi vorba de altceva decât de propria ta viaţă care se scurge...

E adevărat. Acesta e păcatul nostru cel mai mare, că nu putem trăi în \ prezent. Numai sfinţii trăiesc necontenit în prezent...