Mircea Eliade Quotes

The Experience of Sacred Space makes possible the founding of the world: where the sacred Manifests itself in space, the real unveils itself, the world comes into existence.

„Un om trăieşte autentic... Un credincios nu are mai mult de două, trei experienţe religioase în toată viaţa lui, adăugase. Restul e rutină. Ca şi viaţa noastră: o serie nesfârşită de automatisme. Doar câteva ceasuri autentice la zece, cincisprezece ani. Şi când vrei să ieşi din rutină, faci istorie...

Nature maintains the same rhythm of birth and death in metals as in vegetables and animals. For, as Bernard Palissy writes in....(long french title of a book I don't feel like repeating here) 'God did not create all these things in order to leave them idle. The stars and the planets are not idle...the sea is in constant motion...the earth likewise is not idle...what is naturally consumed within her, she renews and refashions forthwith, if not in one way then in another. Everything, including the exterior of the Earth, exerts itself to bring something forth; likewise, the interior and matrix strains itself in order to reproduce.

Chiar melomanii îl irită, oamenii aceia maceraţi de o singură patimă, neputincioşi să trăiască fără muzică, fără concupiscenţă fonică, palizi şi rafinaţi, cu ochii extatici sau orbi, injectaţi de voluptate, adunându-se unii lângă alţii şi abandonându-se viciului, fără pudoare, fără reculegere, juisând în public, probabil felicitându-se de sensibilitatea lor muzicală. Sunt afemeiaţi, invertiţi sau masochişti ai spiritului; spiritul, de obicei, e ponderat şi are iniţiativa asupra obiectelor, constrânge şi purifică senzaţiile, dar la ei spiritul e biciuit de voluptate, e posedat de inspiraţia vreunui sentiment uriaş (toţi compozitorii au fost sentimentali, pasionaţi şi abulici, chiar Beethoven).

"It is easy to see all that separates this mode of being in the world from the existence of a nonreligious man. First of all, the nonreligious man refuses transcendence, accepts the relativity of ' 'reality," and may even come to doubt the meaning of existence. The great cultures of the past too have not been entirely without nonreligious men, and it is not impossible that such men existed even on the archaic levels of culture, although as yet no testimony to their existence there has come to light. But it is only in the modern societies of the West that nonreligious man has developed fully. Modern nonreligious man assumes a new existential situation; he regards himself solely as the subject and agent of history, and he refuses all appeal to transcendence. In other words, he accepts no model for humanity outside the human condition as it can be seen in the various historical situations. Man makes himself, and he only makes himself completely in proportion as he desacralizes himself and the world. The sacred is the prime obstacle to his freedom. He will become himself only when he is totally demysticized. He will not be truly free until he has killed the last god.

În acea clipă, Egor se deșteptă brusc. Își amintea cu o extraordinară precizie fiecare amănunt al visului. Nu mai era înspăimântat. Toată ființa lui era răvășită ca după un mare efort.

[...]Tinerii aceştia vor păstra întotdeauna faţă de femei o atitudine confuză, lipsită de perspective şi de nuanţe. Într-o continuă disponibilitate conjugală, ei vor privi femeia sexual şi sentimental, adică posesiv. Cred că le-ar fi greu să cunoască o femeie frumoasă, fară să aibă îndată un joc mental — de imaginaţie sau de tactică — orientat sexual. Oricâte femei ar cunoaşte şi ar avea, nu vor intui totuşi decât un singur tip (sau o singură faţetă) feminin: soaţa, femeia asupra căreia el are drepturi legale. O camaradă, o prietenă, o colaboratoare, o amantă, o maestră sau o elevă (in dragoste) — le sunt inaccesibile.

Every world is the work of the gods, for it was either created directly by the gods or was consecrated, hence cosmicized, by men ritually reactualizing the paradigmatic act of Creation. This is as much as to say that religious man can live only in a sacred world, because it is only in such a world that he participates in being, that he has a real existence. This religious need expresses an unquenchable ontological thirst. Religious man thirsts for being. His terror of the chaos that surrounds his inhabited world corresponds to his terror of nothingness. The unknown space that extends beyond his world – an uncosmicized because unconsecrated space, a mere amorphous extent into which no orientation has yet been projected, and hence in which no structure has yet arisen – for religious man, this profane space represents absolute nonbeing. If, by some evil chance, he strays into it, he feels emptied of his ontic substance, as if he were dissolving in Chaos, and he finally dies.

"Înainte vreme, un scriitor care voia să spună ceva despre viaţă sau despre moarte scria sus pe carte "Despre viaţă" sau "Despre moarte" şi începea să-şi aştearnă gândurile după cum se pricepea; mai bine sau mai rău, cu experienţa lui şi cu experienţa altora. Acum, există o modă nouă. Acum scrii pe carte Dostoievski sau Nietzsche şi începi să spui ce-ţi trăsneşte ţie prin cap despre tot ce ar fi putut gândi sau nu gândi Dostoievski şi Nietzsche."

Am sentimentul vag ca libertatea individuala este o stare imperfecta de libertate, vorbi el in cele din urma, putin plictisit. Recunosc! un foarte vag si aproximativ sentiment. Cred, insa, ca o libertate colectiva, a speciei umane daca se poate, sau macar a unei anumite ramuri a acestei specii - este mult mai grandioasa, mult mai euforica...

Străzile miros întotdeauna altfel. Fiecare stradă are mirosul ei special și parcă lumina lor e felurită, e personală; sunt oameni care par mai frumoși, sau mai tineri, pe anumite străzi. Sunt străzi bune, altele rele; sunt unele cu prezențe fantastice, altele frivole. Și vitrinele au fiecare un strigăt al lor, neînțeles de toată lumea.[...] A nimerit o stradă bună, asta e. O stradă pe care eu pot vorbi, o stradă care să-mi descopere deodată ceva de care să mă pot agăța. Și o vitrină în fața căreia voi putea reflecta.

Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.

Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.

O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.

"This example, it seems to us, suffices to show in what way the nonreligious man of modern societies is still nourished and aided by the activity of his unconscious, yet without thereby attaining to a properly religious experience and vision of the world. The unconscious offers him solutions for the difficulties of his own life, and in this way plays the role of religion, for, before making an existence a creator of values, religion ensures its integrity, From one point of view it could almost be said that in the case of those moderns who proclaim that they are nonreligious, religion and mythology are "eclipsed" in the darkness of their unconscious — which means too that in such men the possibility of reintegrating a religious vision of life lies at a great depth. Or, from the Christian point of view, it could also be said that nonreligion is equivalent to a new "fall" of man — in other words, that nonreligious man has lost the capacity to live religion consciously, and hence to understand and assume it; but that, in his deepest being, he still retains a memory of it, as, after the first "fall," his ancestor, the primordial man, retained intelligence enough to enable him to rediscover the traces of God that are visible in the world. After the first "fall," the religious sense descended to the level of the ' 'divided" consciousness"; now, after the second, it has fallen even further, into the depths of the unconscious; it has been "forgotten," Here the considerations of the historian of religions end.
Here begins the realm of problems proper to the philosopher, the psychologist, and even the theologian."

Si mai era ceva, un amanunt care m-a obsedat apoi multa vreme: mana intreaga parea goala, degetele acelea palide si nervoase erau parca facute anume ca sa poarte un inel, si inelul acesta le lipsea. Era o mana pura, nelogodita, monahala...

Bunaoara, doctorul Tataru ar fi spus o data, într-un grup de medici, ca în Paradis Adam si Eva erau regenerati periodic, asadar întineriti, prin neoplasm; ca numai dupa ce-a intervenit pacatul originar, corpul omenesc a pierdut secretul regenerarii periodice si deci al tineretii fara de batrînete.